Mă întorc acasă,
mișcând sacadat
din buze
opresc citroen-ul aproape de Cunța
(toată lumea stie că pe aici trec 2 trenuri
pe zi, unul dimineața si altul catre seară)
pare că cerul se opreste pe loc, atent la tot ce fac,
mă ușurez de față cu el
cum făceam odată
cand eram copilandru

îmi fac griji, cum o să dau față cu
oamenii
ăsta-i cel mai greu lucru

mă tolănesc cu spatele pe iarbă
stau îndelung cu fața la cer
până simt că-mi trece fierbințeala
din cap

mă urc în citroen
pornesc motorul
îmi mișc din nou buzele
până ce mă văd în oglinda retrovizoare, cu fața
brăzdată de emoții

merg pe ghicite,
încurc femeile între ele
- Săru-mâna, Nană Floare, zic,
cum mai trăiesti?
- Trăiesc trăiesc, zice ea, da nu sunt eu,
eu sunt alta,
apoi râde de mine cu gura până la urechi

mă fac de râs, plec rușinat capul
"cel mai rău e să
te arzi cu ochii oamenilor"
îmi spunea tata

La noi în sat
e bine să fii mort, în partea dreaptă,
unde
cimitirul mustește de viață
asta se intamplă
în fiecare an
când sunt moșii de iarnă

de moși eu mă împăcam cu sine
mâncând sarmale calde și adevărate.