Visele silabisite în haosul imensității
(pleoapele peste ochii descreierați
ai lumii
/
o facultate a vorbirii în van despre necunoscuți)
în negenerația asta de neființe bipede care elogiază nimicul,
un fel de semințe ale reflexului condiționat interogator;
umbrite de dorul semnului de întrebare în elementele lui
sforăie într-o cameră întunecată din ființa leneșă
dezrobită de orice tiranie a oricărui instinct de conservare
în neant, o formă de curgere a virgulei dintre noapte și zi...

Visele acelea trag în sacul vieții gloate