dintr-o mâhnire în alta
pare să se facă primăvară
sufletele se scot pe sârme la soare
ușile îngăduinței sunt larg deschise
aerul miroase a iertare
bat clopotele florilor

se sapă încă șanțuri în pielea lucrurilor
se taie coardele păcatelor
vor crește altele și mai frumoase
nevoia de mântuire va fi și mai înfloritoare
văruiesc trunchiurile amintirilor cu
albe coroane de lumină
venită să ne trezească la adevăr

șterg geamurile în dosul cărora
s-a mai petrecut o iubire
așternuturi scuturate petale de cireș