Nu a fost ploaia mică și lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecția ta
în ochii mei,
nici reflecția mea în ochii contemplării
și nici contemplarea
în ochii mișcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
așezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost și nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineață Electră*,

ci un polițist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.





* personaj mitologic