În fruntea mesei stau cu mirt pe tâmple,
dar dorm de mult sub zidurile Troii . . .
Mesenii beau și cupa mea se umple
-voi beți cu morții și cinstiți strigoii.
Eu am rămas sub zidurile Troii . . .

Eu am rămas sub zidurile Troii
și cu tovarășii mei morți în fundul mării . . .
Se rumenesc berbecii grași și boii,
zadarnic, în miresmele frigării.
Eu dorm de mult sub zidurile Troii
ori putrezesc sub alge cu vâslașii;
-întors acasă cum se-ntorc strigoii
acelora ce nu mai vin cu pașii . . . .
Eu am rămas sub zidurile Troii

Mă pipăiți pe umeri, pe veșminte,
încredințați că am venit ‘napoi;
ci eu sunt numai sute de morminte
în leșul care umblă printre voi.



Îmi povestiți de temple cu pilaștri,
despre noi zei ce-n lipsa mea crescură . . .
-eu vă bășmesc de morții mei albaștri
rămași sub Troia sau prin mari de zgură,
și moarte, nu cuvinte am pe gură.

În cinstea mea poftiți aezi la cină
ca să mă cânte ca pe toți eroii ;
dar numai umbra mea cu vin închină ;
eu dorm de mult sub zidurile Troii.
Ciocniți la masă numai cu strigoii . . .
Uleiuri cu miros adânc de floare
sângele Troii de pe trup nu-mi spăla,
că dincolo de orice scăldătoare,
port morții scumpi pe mine tencuială.

Eu am rămas sub zidurile Troii . . .

Iar când pe sânii dulci al Penelopei
pun fruntea, în afund culcuș fierbinte,
eu sânger încă-n luptă cu ciclopii
sau rătăcesc pe mări cu oseminte.
Cu dornice săruturi ne-ntrerupte
muierea îmi dezmiardă la-ntâmplare
pe piept, pe brațe, rănile din lupte,
crezând că urma lor nu mă mai doare.
Ci eu sunt tot o rană nevăzută
și răni mi-s ochii, crâncenii și goii . . .
Femeia mea sau morții mă sărută
veniți în pat de sub cenușa Troii ?

Mă pierd, din nou, în valuri cu năierii,
din nou mă bat în scuturi cu strigoii.
Alunec dintre coapsele muierii
și mă-ngrop iar sub zidurile Troii . . .

Eu am rămas sub zidurile Troii !