se-ntinde liniștea pe străzi la soare
asfalt pustiu, de pas de oameni făr'...
e plin de șoaptă-n vămi interioare
iar prin odăi miroase crunt a Măr

din veac ni-i clipa-n leneșul răspăr
din moarte înfigându-ne-n născare
că speranțând minciună-n adevăr
pe-atât și existența nu ne doare

pe drum mai trece-un mort, de veci să-i fie,
mai de cuminte-n noi a fi păcat
tăceri pe-afară-n cale au urcat
cum în caleașca zărilor stafie

a scrie de cunoaștere-i pristol
când îl găsești pe Domn în curul gol