dar eu văzusem totul
în orice caz mult mai multe
decât se puteau întrezări de la înălţimea
gândului instalat în comoditate

acest daltonism
această lipsă de moarte
viaţă-viaţăă!
cu flori materiale
şi aripi scufundate în păsări
mâncate de vârcolac

fluviul ademenit să curgă lent… lent..
până la a deveni lac până la a se face baltă

idealul cântărind greu cu pene şi fulgi
cu instincte sexuale

ÅŸi tu!
cu toate acareturile tale – suprema avuţie!
stând şi bând înfruptându-te
din iubirea aia a lu’ Dumnezeu
ca dintr-o halcă cu osânză şi cacofonie
ce nu avea să se termine vreodată.