In viata totul numai fum
Si viata insasi numai foc
Cand totu-i prefacut in scrum
In al meandrelor sau joc

Dar ce se face ca-ntr-o zi
Din focul negru-ai vrea sa pleci,
Ai vrea ca toate sa poti sti
Si pleci si vii, si vii si pleci

Si chiar cand totu-ti va parea
Destul de-ndeajuns de clar
Deschide ochii! Vei vedea
Ca adevarul e hoinar

Hoinar el poate fi acuma,
Dar capul spart ce-l poarta inca
E semn ca va sa fi atins, chiar una-
A sfintei vesniciei lunca

De ce sa minti cand poate-i sti
Ca si-adevaru-i partial,
Creand judecatori celesti
In universul spatial

Bogate-abisuri pot parea
Cele ce n-au deloc crezare,
Timpului gratie-ar scadea
In ochii ce au fiecare

De tu te vei pleca plangand
Ridica-te apoi zambind!
De-ti trece-aievea-un nor prin gand
Infrunta-l mai intai privind

Privind la cei din jurul tau
Ce ar da totul pentru bani,
Visand al aparentei hau
Plutind intr-un amar de ani

Curand se-apropie sfarsitul
Minciunii si al aparentei,
Al clipelor-napoi cersitul
Departe de lumina vietii!

Si ce-ar face cu-aste clipe?
Folosi-le-ar ca si-acuma?
Prinsi de ale mortii crampe
Roaga… ‘nchina… si totuna!

Caci la ce se-nchina? Fie
Dumnezeul? O himera
Spusa prin copilarie
De a dascalului guerra

Lumina Luni-si tese panza
Peste-amintirile uitate
Dar ea e fina ca organza
Pierind in cea din urma noapte

Si ce-ti va fi ramas atunci?
Regretul vesnic si il porti
Umbland prin negrele prelunci-
Blestemul unei negre sorti?

In viata nu e numai fum
Si viata insasi arde-n foc
De te abati de-al gloatei drum
Scapand de-al nepasarii joc!