Ne plimbǎm Goi și Plictisiți prin grǎdinǎ
Fericiți Ignoranți,
Nu-nțelege niciunul nimic,
nu se bucurÇŽ niciunul.
Bucuria nu existÇŽ È‹ncÇŽ.
MÇŽ uit prin tine: n-ai piele.
Nici pielea nu existÇŽ È‹ncÇŽ.
Din coastǎ iți crește un mǎr, de’ care tu nu știi.
Iți ating fiecare mușchi – nicio tresǎrire,
Pentru cǎ nici emoția nu existǎ incǎ.
Nici foame, nici sete nu simt
Organele se hrÇŽnesc cu ele È‹nsele:
Libertate – singura posibilǎ!
Doar mǎrul, mǎrul crește sub coastǎ
FÇŽrÇŽ ca tu sÇŽ ai habar.
Incerc sǎ gǎsesc fructul care crește ȋn mine
In esențǎ, suntem la fel
Dar coastele mele par mai fragile și sterpe.

Te culc ȋn brațe,
ȋți spun o poveste sǎ dormi liniștit,
o poveste cu zei și temple.
Dormi liniștit, dormi liniștit

Smulg mÇŽrul din coasta ta,
ȋl gust și nu mǎ gȃndesc decȃt
c-avem nevoie de piele
pentru ca suntem foarte urȃți ȋn interior.

Sǎ te trezesc sǎ vezi și tu toate acestea,
sau sÇŽ te ucid?
Pentru cÇŽ toate n-au niciun rost oricum