aveam gândurile goale
un vraf de țoale aruncat pe deasupra
roșu nu se asortase niciodată cu mov

ne făceam că nu conștientizăm
lipsa de intonație timpul
tragismul cu care ne înconjuram numele

eram puternică
încercam să-ți anihilez simțurile
receptivitatea înnăscută la moarte
rosteam feminin matern
încordându-mă până la extenuare

pentru o vreme făceam suportabil
mersul nostru comun de la un capăt la același
maldărele de cuvinte căzute pe lângă

scriam ceva desenam în aer
viața era minunată
cu fluturii ei roz
și florile de cireș trecătoare

ca pe vomă îmi reprimam spaima
din rațiuni exclusiv estetice

tu mă credeai...