Pe drumul de la vii de unde marea
Se vede ca un lan de stânjenei
Purtând lumina serii peste ei,
Răsare sarcofagul sur ca zarea.

Doar greierii vrăjesc tăcerea vie -
Păgâne mâni cu trudă l-au purces,
Cu vremea ei ce-n pulbere s-a șters,
O barcă grea de veșnicii să-nvie.

Dar un măceș în piatră despicată
Cu rădăcina-n moarte a-nflorit
Și crește floarea primăverii, toată
Împărăția morții biruind.