Cădeti odată frunze la pământ,
Să v'ardă arșița crudul veșmânt,
Iar toamna cu brațele' i reci
Să adune ale noastre ratăcite poteci!

Vântura' s'ar florile in iureșuri toate,
Mările innodase'vor line și mute,
Si ne'or bea seva calda din căușuri brodate,
Iar frigul in taină voi'va să ne sărute.

Zboare'ți in vuiet straniu cocorii,
Iar mie lasă'mi liniștea crengilor goale!
Depărta-se'vor cu spaimă toți sorii
Ca noaptea să ne'mbrace în straiele sale.

Vănturi oarbe deșiră compulsiv amintirea,
Ploi repezi-sărate îți fac pasul statuie,
Frunze moarte iți rătăcesc către mine suirea,
Mâna'mi rece răstignește iubirea in cuie!