agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 612 .



Profil în pervaz
poetry [ ]
Dimineața nimănui – Ed. Tineretului 1967

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ion_Caraion ]

2021-09-15  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Maria Elena Chindea





Enigma se desparte a reverii și ceață...
Promoția durerii ori vârsta de pe mână
și-or semăna, cu toate că mâlul tot se-ngână
din două părți cu sineși, din care se și-nvață.

Alături cu gonacii, simbolic pe centaur,
mi s-a părut că timpul momit la vânătoare
din ce în ce mai tânăr, din ce în ce călare
ajunge către seară la porțile de aur.

Sau n-a ajuns... Sau poate, ca pe-o jivină-n palmă
ținându-și viitorul, prin degetele-i toate
pleca din el un cântec toropitor, pe coate,
cum pleacă-n nopți oștenii spre-o nebuloasă calmă.

O! nu găsesc atâta poveste încât să-ncapă
(cu Rosinante triste ca literele-arabe)
neverosimil încă, baletu-ți de silabe
lăsat acestei liniști de-adânci vecii de apă...

Inelele din dreapta: de jind și de-ntrebare.
Încins cu două flăcări, lăstarii dimprejururi
neliniștesc o dulce mireasmă de contururi
venind de pretutindeni, pe-anapoda ori soare.

Ce amforă din care – purcedere eternă –
tulburător de unic, un narcisism de forme,
desfoliază-n aer închipuiri enorme
de flori paradoxale de magică lanternă!

C-o mână caut viața, cu alta lunec sprinten.
Sub panorama-amiezii izvoarele-și repetă
fragmentul fără spații, de zâmbet de cometă,
în care doarme frunza de-arțar, însă cu pinten.

La șoldul orii-n goluri, cu porțile căscate
de taină ori de spaime, deodată amândouă,
pe pirueta clipei începe-un cor să plouă
arome și eschive... Iar câte-o lună scoate

cornetele-i de fildeș, să treacă pe sub ele
(alături cu gonacii, simbolic pe centaur)
spre-o țară fără streșini, dintre eter și aur,
din ce în ce mai tânăr – curteanul naltei stele.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!