căderea, ce înălţare spre-adâncuri!
în urma ei, coadă de cometă, pământul...
ne ridicam apoi, goi de sânge... ce frică!
ca nişte transfuzii, paşii pe pământ...
cerul ne zâmbea dintr-un ochi de soare,
respiram păsări să cumpărăm văzduhului zborul,
veseliţi de nemorminte...

totuşi va veni o vreme definitivă,
de-o clipă mărime,
cu uşi către îngeri ori demoni,
scoase din ţâţâni să nu le putem închide...

deocamdată uneori vremelnicii de cădere,
înfricoşate-nălţări spre-năuntru
spre deprinderea morţii