Vrei să mă colinzi, amore, da în pragul meu e rece,
Până pleacă frigul iernii, dorul scade, vraja trece...
Nici nu vreau colindul care l-ai cântat și-n alte uși,
S-a răcit de mult iubirea, toți fiorii zac răpuși.

Știu, ai balansat o vreme stând pe două pe două rămurele,
Și prin serpentina sorții ai ales veri subțirele,
Să-ți rodească pui, vlăstare, să te perpelească iar
În abund de tinerețe, să te zvârcolești ca-n jar.

Un puiuc de ger mă strânge într-o lună de colinde,
Pe când iarna-și ține fulgii, nici nu-i dă, da nici nu-i vinde;
Eu colind singurătății, și ea mie, ne iubim,
Și aduc beteală, globuri...bradul să-l împodobim.

Să nu mă colinzi, amore...pragul, ușa, sunt de gheață,
Poți să vii c-un tir de raze, patosul nu se dezgheață.