agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 422 .



o aștept
poetry [ ]
Baticul cu bujori roșii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Danalachi ]

2023-01-22  | [This text should be read in romana]    | 



razele se mângâiau pe fața mea,

mă ciupeau de nas,

cu ochii bunghiți în soare, picioarele înfipte în iarbă , o așteptam,

vântul bătea

și mă-ntrebam: e ușoară sau grea, oare

când o să cadă, o să-mi cadă pe cap, o să mă lovească,

o să mă dărâme, sau

poate o să mă mângâie, lin o s-alunece pe umeri

îmi va atinge ușor cotul, aciuată în palmă ca-n turnul babel mă va invita la vorbă, și amândouă

vom atinge din nou cerul, și vom pretinde că suntem poeți, și

ca poeții vom căuta linia inimii,

ca poeții vom aștepta buena suerte,

fortuna,

norocul,

mă lovea grija, dacă va cădea hăt departe, în altă iarbă sub alt copac, și

va uita de mine

nu mai aveam răbdare, m-am ghemuit, mi-am strâns genunchii în brațe,

mi-am aplecat căpșorul, lăsat bărbița pe genunchi, cât o furnică

o așteptam să-mi atingă creștetul,

clarvăzătoare, să mă citească ca pe-o carte,

vântul bătăuș bătea și mai tare, dobora tot ce-i cădea-n drum

o vroia doar pentru el, zguduia pământul, copacii,

i-am strigat: ești rău,

nu vreau să mai aud de tine, să te mai văd că vii să ne jucăm,

m-am aplecat s-o ridic de parcă era o bucată de aur,

am șters-o de poala rochiței, corpul mă durea de parcă aveam o sută de ani,

ochii verzi afundați: pare tânără dar numai ea știe câți ani are,

am izbucnit în plâns, de parcă eu îi eram noul stăpân, cu mare grijă am dosit-o în buzunar,

pălmuța stătea pe buzunar, tremuram ca varga, nu cumva să o pierd,

simțeam cum buzunarul era universul iar eu țineam în el totul ce a existat vreodată,

cu sufletul la gură am intrat în ogradă, am sărit pe prag, ușa la verandă era deschisă, am dat perdeaua la o parte, caut cartea,

am culcat-o, liniștită m-am dus să beau lapte: dar dacă îi place varza, sau mărarul?

ba cred că-i place leușteanul, am alergat în grădină am rupt două frunzulițe de leuștean le-am mestecat cu putere: sunt amare,

poate îi e sete,

mama strigă la mine: draga mamii, da ce te tot vânzolești atâta,

ce cauți …

le zic surorilor că duminica care vine trebuie să facem urgent caluian,

anunțăm verișoarele și toată mahalaua,

împletim coronițe din romaniță cu flori de bostan,

să avem ce da de pomană, jenea lui man-grafina (mai îndrăzneață) s-a dus la bădița tănasă lemnarul, să-l roage să facă sicriu, scaune, măsuțe din lemn,

am rupt și crenguțe să facem pomuri, am scos compot din pivniță, luminița a cumpărat bomboane,

țața ioana, ca la carte, ne-a învațat bocetul caloianului, în tindă mama făcea sarmale, așa ca să fie cu rânduială și miros de mâncare, țața zâna venea de la fântănă cu două găleți: am auzit că faceți caluian duminică, să vă dau și eu niște prune și câteva batiste,

am chemat ploaia,

***

în fiecare dimineață, ciufulită, alergăm în casa mare să aerisesc,

o luăm în palmă și mă gândeam că sunt cea mai, cea mai norocoasă,

o atingeam cu mânuța, retrăiam acea cădere: la iarnă o să-ți fie bine aproape de mine,

în loc de durere elibera o căldură colorată ca un curcubeu

mă înălțam spre cer de unde vedeam tot pământul, toți copacii,

simțeam zborul,

zburam ca ea, și cum odată ce-am fost atinsă de zbor n-am cum să-l uit,

odată ce-am văzut curcubeul n-aveam cum să-l fac să dispară,

odată ce am o prietenă-n palmă n-am cum să rămân singură niciodată,


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!