Am stat cocoțată șapte sute șaizeci și una
de zile pe dealul Copoului
în cuiburi de păsări domestice, să-mi văd
pământul de dincolo de Siret,
soțul (înrolat)și câinele Myșa, rămas stăpîn-
obosită de atâta vrere și rugă
mi-am luat valiza și inima
până dincolo de Kiev, în satul natal
străbătând ca un câine calea fără de urmă.

prima întâlnire a fost cu cimitirul, vecin
cu gardul casei, cu pământul proaspăt arat
de bombele căzute, cu mama și tata, făceau
scut în neliniștea lutului-
o iau la goană spre locul unde era casa
și cușca câinelui ținut în lanț, ca o presimțire a ceea ce avea să se întâmple
nu peste mult timp.

găsesc doar cușca, lanuțul rupt și casa
ninsă cu pietre de foc, și
în pustietatea uliței caut morile de
vânt care suflau pozele celor dragi
peste copacii grădinilor,
un fel de rod al mugurilor de primăvară
timpurie.

"Niciodată veacul n-a fost mai năpraznic
și mai năruite morile de vânt
căci se vede, iată cum sub talpa vremii
sânge curge din cuvânt"
iar acum,
"cărare mi-ai fost către cruce,
ce ieftin complot"

Am rostit câteva cuvinte, asemeni unui
preot la slujba de duminică;
"pacea mea o dau vouă", și
am făcut cale întoarsă la oficiul poștal
cu cușca câinelui, o bucată de lanț și um
mesaj;
ofer gratis cușcă cu lanț celui condamnat,
gratii voi faceți dreptate
în lacăt o cheie'n neant
și-mi iartă dreptatea cerută
poporului meu,slavă am dată!

Pornește trenul prin golul lăsat, în cale
fire de păr fără curent
gonesc locomotiva cu cele două vagoane de
clasă "patriotică",
"meșter cârmaciul".