agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 643 .



Mănânc și scriu; desculț...
poetry [ ]
- popor de abator -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [romulus_campan ]

2023-05-31  | [This text should be read in romana]    | 



Când m-am născut, mi-a fost întâie țara mea, zăbala,

apoi încet mi-a fost căpăstru curs de râuri reci

și poate prea devreme strâmbă șaua

cu pinteni lungi din cizme noi și vechi.


Încălecat și scuturat, și rupt la gură,

biet armăsar morman de balegă, uscat,

cu ochi încețoșați de bici și zgură;

nu-i gust de mere-n talpa de argat.


Apoi m-au înnodat împleticit de iapa mumă,

să-nvăț ce-nseamnă bătăturile de plug;

târziu, la iarmarocul mânjilor de rasă,

văzui că orzul nu-i pentru slujbași la jug.


De paști, am înțeles că mucegaiul nu-i magiun de prune

după crăciunul mucilor în țurțuri înghețați,

că n-am avut potcoave la fătarea-n lume,

și numai caii popii-s Darie, sătui și îmbuibați.


Anii s-au dus trăgând, căruță și caleașcă,

ne-nțelegând ce caut într-o zi legat la un peron,

bătut dintr-un palton, stâlcit dintr-o rubașcă,

cu coaste rupte, damblagite de baston.


În întunericul vagonului comun, și ceva paie,

orbecăind ca unul dintre cei puțini și mulți,

pierdut în amintirea apei fără zoaie,

a pruncilor și mânjilor desculți.

------------------------------------------------------------------

Aștept să se oprească trenul într-o gară,

să-mi fie drept, minutul când cobor,

să-mi hotărăsc întâia eu, și-apoi tot eu ultima oară,

în neamul meu, popor de abator.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!