Iubire tu, din muguri de fereastră,
tulnic de os cu trup de patrafir,
floare-ntr-un colț însângerat de vatră,
sacristie cu ochi arzând de mir,

biserică din lemne verzi, scrum și noroaie,
uitată de călugări, sfinți și Dumnezeu;
în umbra unui bulz de caș de oaie,
nicicând visându-se iar, și mereu.

Te-am căutat la margine de lume,
alb în ochi plânși, de alabastru vechi,
pe poduri șubrede-ntre tu și mine,
flaut de lemn și lespezi neperechi.

Cât aș dori să mă-nfior încă o dată,
în păru-ți scurt cu cârlionți de miei,
să-ți mai ascult clipirea, suflet fără pată,
eu trubadur, tu fulg de dumnezei...