Scara clopoțeilor aurii

(Diadema Elisabetei Rizea)
.

Îmi dai atâta soare
o liniște din astre
urcând spre tine
floare
stâlpul luminii mele
desfășurat spre zare
în miezul vieții-mi stai
coloană ca de Brâncuși lucrată

Te-am găsit
din rug de mure
și din fragi ivită
cu fața către Iezer-Păpușa
zidită divin
cu zeci de clopoței de aur
ce-aduc și a căpițe

Ești pistă de decolare
și aterizare
pentru Peteri Pani
bondarii
muncitori de plai
sub Èšimbalu Mare
și piscul Baciului —
vârful La Om

Anunți
în armonii sonore antice
cutremurătoare
pe toți temerarii
ce urcă trepte
însemnate
cu plăci de calcar
suprapuse
spre sala cosmică
din muntele înțelepciunii
că deodată
"s-a fost deschis o poartă"
să-i binecuvânteze dintre
nourii "Melancoliei"
eminesciene
și Crăiasa

Te-am văzut
și-n pandemie
acum doi ani tot
într-o lună cuptor
pe Tămașul Mare
în ultima poiană
de unde-i panorama-ntreagă
a crestelor Zid

Ești simbol etern
cetății celeste și terestre
deasupra
poalelor cu păduri
călăuza vie
din vremi cu viteji prinți
domni și regi călări

Din tine-și făcea
o singură diademă
"din-cosiță-floarea-i-cântă"
Ileana Cosânzeana
când îl întâlnea
o dată-n opera de viață
pe eroul său — același Făt-Frumos
chiar de-și schimba numele
de protagonist de la un basm
la un alt basm

Tu ești portalul
către taina bibliotecii de inscripții
ce doarme în centrul unui munte
nevăzut decât în vis
aproape de-un albastru
lac al nemuririi
celor ce-l vor merita

Tu ești simbolul sempitern
al Muntelui Nevrăjit
călcat smerit
de toți păstorii
băcițele cu mici copii
și preoții ortodocși
pribegiți
în prigoane din Ardeal
cu vieți
de sfinți și sfinte
precum și de vajnicii luptători ai
Rezistenței anticomuniste-n Făgăraș
și Piatra Craiului — frații Arnăuțoiu
crești în Brașov și-n Argeș
peste cota 1600
ca sufletul martirei
Elisabeta Rizea
dus în Rai —
deși era cu scalpul rupt
de slujitorii Moscovei
de pe la noi
îi rămăseseră genunchii-frunze
și pielea frunții-ntreagă
să dea închinăciune
și în celula cea din urmă
să se roage
pentru fiica
Românie