De când mă știu călător prin munții agoniei
dintre Meridionali și Orientali,
dacă veniți echipați corespunzător,
ne vom drumeți,
vă veți face plăcuți însoțitori de drum
când acceptați să fiți tutuiți,
nu rigizi, protocolar înțepeniți pe veci
precum morții-vii, cu mișcări dezordonate
prin văzduh noaptea, ziua prin racle,
eu unul, de când mă știu, n-am vizualizat
poemele dealurilor, masivelor niciodată,
eu stau și le cuprind vietăților lirice
doar parfumul iute, ispititor,
le frâng între degete, le trag pe nas arome,
alte subtilități decât alții

Cum a trecut poema bună
a lăsat o dâră de feromoni,...
m-a făcut s-o agăț, s-o opresc,
să o mângâi pe umăr, s-o îngân
în văzul tuturor să-i apăs ușor
locul de unde ieșeau feromonii,
fie gâtul asudat, fie glasul asumat,
fie ceafa cu părul zburlit, ras, cum o fi,
fie să pipăi imaginar
și să iau o mostră aeriană
foarte adânc, până în piept
sursei adormite ca-n Suskind —
doar nu păr capilar, scalp
sau...
să-i cotrobăi în alte zone ca un pervers

Le-am dat numai târcoale
fără să mă fac observat, cred,
subrațelor mai tunse,
ori cu păr transpirat de orice nuanță
a castanilor, maronul
de la bej-gălbui la antracit,
chiar mi-am zis "iată subsuoara cu
cei mai mulți feromoni poetici,
de aici pute bine arta,
se-aude duios de sălbatic
aria forestieră netăiată,
hai să-i văd acum zâmbetul, în sfârșit,
pa, artă, bine că ți-am zărit... spatele,
bine că nu am văzut ce față ai,
cuvintele tale îmi ațâță nările"

Un poem, balada de-un Ciprian,
o poemă sau "Rapsodia română" de G.Enescu
miroase cumva,
din lift simți ceva,
miraculos este că pe masivul Țagla,
spre mănăstirea Bucium dinspre Sebeșul
Brașovului
am simțit parfum uman
sau feromonii
mamiferelor cu inimi de artiști
chiar populari, anonimi
până și pe la cotiturile drumurilor —
trecuseră pe acolo, garantat, niște suflete
de poeți, siluete sincere, nădușite,
nici Sâmbăta de Sus nu-i departe
de cele două troițe,
râși boemi, pisici sălbatice nurii,
scroafe de mistreți și masculi urși ca Balu
s-au dat persistent noaptea,
se tot dau în zori prin ferigi, flori,
iarbă umedă și ciuperci,
își amestecă feromonii
cu dârele persistente ce au fost
și ale maimuțelor în pleistocen, de pildă
G. Blacky, cea mai mare și roșcată
maimuță antropomorfă,
cea mai mare primată din câte au fost,
un Gigantopythecus* cu plete mari peste tot
și zbieratul poetic prin Sudul Chinei,
Indonezia, Vietnam, Thailanda, Malaezia

Am simțit în pădurea spre Bucium
și feromonii lui Arsenie Boca,
vânjos și frumos bărbat
pictor și clarvăzător poet
până la moarte — nu se poate, ale sale
erau urmele nespălării sfinte a grației,
el a lăsat urme fine până la noi
până și pe stampele cojilor arborilor,
până și în cele mai putrezite,
de dedesubt foi

Cred că am găsi smocuri și alte resturi
mumificate ale altor G. Blacky,
rudă cu neanderthalienii peșterilor noastre
și prin pământul
pădurilor și munților noștri,
din vremurile când neamul nostru era uriaș,
nedifernțiat de niciun alt neam și trăia
prin Thetis ori Marea Sarmatică, în lagune
dintr-un arhipeleag