ÃŽmi celebram
flăcău prin apă
și mutra transpirată
cu ochi mari, nas mare, părul scurt
și luna frunții — crai nou
printre nuferii cei galbeni
răscoliți la înotat
de scufundările-mi din baltă,
apoi uscatul pielii
în drum bătătorit
pe mal spre stele

Sărutat pe frunte
să am fir întins
de-un liliac
în zborul repezit spre apă
ca al nailonului undițelor,
prindeam știuci puieți mai mari, pulici

Altele, zvârlugi subțiri,
pulici mai lungi, de-un cot
pe lângă stuf
"moace" hămesite — c-așa le ziceau
pescarii nărăviți din bălți
mai mult picau către seară
cârligelor noastre
decât albitura,
le-aruncam
să crească și ele... mai mari,
zdranga, pleosc, de-a dura

Trecea câte o rață sălbatică
paralel și c-un stâlp
de tensiune către sat,
citeam cu Alex din
"Manfred" de lord Byron

Nu credeam
c-odată și odată
în altă parte
o să m-ajungă
maturitatea și chiar
înțelepțirea vreodată,
trecea ușor adus din spate
ca un leopard negru
daimonul tinereții
mele-n zbor
către o pereche
încă nevazută, daimonița sa

Dimineața nu mai aveam
pompele de la biciclete,
camera de la roata din față
mi-era dezumflată cu un cui
să nu pot ajunge
pe băieții sabotori din Parcheș
primiți de-cu-seară de-amândoi — și deodată
a foc stins cu apă, dinadins, a povești,
a vrăji de vrăjitoare, a ideal măreț
și a mare dezamăgire adolescentină
țărmul mirosea

Așa că râdeam în stilul consacrat
"râzi tu râzi Harap-Alb,
dar ăsta nu e deloc râsul tău",
o luam vreo doisprezece-treisprezece
kilometri-ntregi către Tulcea, pe jos
pe lângă biciclete, roata mea din față
de Pegas Practic mergea strâmb pe jantă

Peștii prinși
lăsați printre ochiuri
de plasă rupte
nici ei nu mai erau —
fuseseră învățați noaptea
și sfârâiau deja a doua zi
la proțap sau pe grătar