deodată lumea noastră se rotea,
bezmetică părea, nepricepută,
ne ridica-n vârtej de peruzea
și ne-azvârlea în lanul de cucută

otrava în clepsidră picura,
se prelingea pe umeri și pe coapse,
în inimi monoton se strecura,
dar ne cânta sonate pe sinapse

tu mă priveai atent, mistuitor,
mă legănam în zbor de foc, liană,
și-n cântecul febril, năucitor,
simțeam cum mă transform în sânziană

redeveneai arcaș, un vânător
ce floarea se-apleca să o sărute,
și intonai în ritm tulburător
cuvinte aspre, vechi, necunoscute

ca într-un carusel, la infinit,
îmbrățișarea noastră senzuală
avea în ea un dor nedefinit,
ne prăbușeam în moartea rituală