seninu-i plânset de lumină, trece
în slavă luna-n cârjele de rază
deasupra unei lumi ce-o vizitează
Amor ori numai somn de frunză rece.

deşertului de gând pe sus mi-e oază
în stele cugetarea să-mi înece
şi flori de crez să-mi crească în ghivece
pe la ferestrele privirii, trează.

în haos ochiul minţii de îmi pleacă
de a-nţelege va pluti pustiu
cu săbii de-ntrebare fără teacă.

doar ruga cea de sub genunchi o ÅŸtiu
cunoaşterii icoana teatru-şi joacă
necerceta e legea-n lutul viu.