Pe-acoperiş de vise-s păsări stele
Şi luna-n turlă teatrul ei îşi joacă
De sabia de soare intră-n teacă
Stilet de noapte-a-nfige-n somnuri grele.

Stihia de tăceri n-aştept să treacă,
Zdrobesc genunchii rugăciunii mele,
Nădejde se ridică din podele
Că vieţuirea e o zeamă seacă.

Şi prin icoane de ţigară urcă
Spre Dumnezeu jelirea mea de fum
Topind zăpezi în glia ca de nurcă.

Mi-e rostul umbrei în priviri acum,
Spre mine limba Şarpele-şi bifurcă
Dar eu grăiesc doar îngerul pe drum.