Doi străini stau pe-o bancă
Și privesc la trecători,
Fiecare prins în gânduri
Absenteiști visători.

Simplii muritori de rând
Scormonind prin amintire,
Poate mai găsesc un zâmbet,
Poate-un strop de fericire.

Stau pierduți printre depresii,
Așteapt-un mâine anxioși,
Captivi , inconștienți că sunt
Ei, cei de azi, cei mai frumoși!

Sclavii hoitului speranței
Soptesc stins, fără puteri:
Mâine sigur va fi bine!
Doar că mâine-i azi de ieri.