In iarna uscată, roadele revoluției în direct
sunt amare,
Dumnezeu tușește,
frigul face defrișări
în blocuri albastre precum gerul într-un
cimitir al eroilor.
Morții încleștați în coasta soarelui
răscolesc durerea
ca și cum ar cuvânta la pronaos
din liturghia scrisă cu sânge.
Tăcerea îi duce pe un țărm depărtat.
Din cuvinte nu le-a mai rămas nimic,
privirile li s-au rostogolit în gol,
pe făpturile lor s-au înălțat altare
pentru zeii falși.
Aceștia cântă strâmb iubirea
sunt făcători de morminte ai zilelor ce au fost și vor veni.
Singurătatea acoperă eroii
cu faldul triumfal al revoluției furate.