În piept înfig genunchii din podele
ÃŽn simplu gest de-autovenerare
Şi inima îţi ling în graiuri rare
Ca limba-n fum de sânge să te spele.

Oglinda frântă, vrând să ne separe
Pe geam priveÅŸte aburul de stele
În imn de neagră lebădă sub ele
Din urlet guri de şoaptă ni-s murdare.

Ne desenăm în praful din icoană
Spre proprii locuiri o rugă-n pisc
Şi chip cioplit din noi e-n za tirană.

Că-n adulare lanţul tău îl risc
Cum tu de mine-ţi legi făptura-n rană
Şi pasărea de trup cu van e-n plisc.