Am zile triste, foarte multe când şi plâng,
Şi plâng singurătatea lumii pe pământ,
Aş plânge-o-n doi, cu umbra mea bătrână,
Ce stă -n cuier privind bizar la Lună

Puţine zile am şi când iubesc femei,
Pământul, floarea , ploaia şi tandreţea ei,
Dar mă tot uit cum stau şi-mbătrânesc
Şi când iubesc , mai tare-ncărunţesc !

Aş vrea să fie-atâta linişte pe drum,
Să n-aud aripi cenuşii de corb nebun,
Aş vrea să fiu atât de singur pe pământ,
Încât să nu-mi aud răcnind nici propriul gând !