agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 216 .



13 gustar, măselar, secerar
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [batranutragator ]

2024-06-07  | [This text should be read in romana]    | 



cred că e o bună întrebare în chetă, cînd te întrebi, la fel ca în viață, oare e mai bine
să ai decît să nu ai, adică e mai bine să suferi după moartea tatălui decît să nu fi
avut vreodată unul, să nu-l fi cunoscut, să fii fiul mormîntului gol, d-aia cheta m-a ajutat
unde nu a putut tata, la chetă am învățat tot ce te învață strada, el oricum nu avea viziunea
asta cea nouă a tipilor din piața tomană, cu tarabe cu muzică & casetofoane,
tata avea magnetofon & era disco, eu am descoperit caseta și nu mult mai tîrziu
CD-ul și am devenit porno, asta era lupta mea cu tatăl meu, cel cu care am fumat carpați
pe un cap de pod după ce am fugit de acasă & am spart un magazin de pâine, de foame,
& am furat biscuiți cuprins de teama că nu mă pot întoarce acasă, la tata,
la făcătorul tuturor legilor, eu te-am făcut, eu te omor, așa spunea & ca să înțeleg mă bătea

cei de azi nu știu, dar atunci se lua bătaie cu cureaua sau furtunul de la mașina de spălat,
e greu, voi nu știți frica aia cînd dragostea am cunoscut-o în zilele cînd nu luam bătaie,
așa a apărut la mine dragostea, cînd tata era beat & dormea & puteam să-l fur
de banii din buzunar &-mi luam cărți & visam că o să fiu departe, scria pe fiecare rînd
că locul meu în lume va fi un mare campionat unde se va premia cea mai frumoasă
moarte, iar eu am luat campionatul deși încă sunt viu, dar am murit acolo pe pod cu tata,
cînd l-am simțit mai slab decît mine, incapabil să mă ajute & ce tată e ăsta de nu poate
nu-și poate ajuta copilul, eu am avut & cerul era mult mai plin de stele atunci & cădeau
foarte multe de parcă cerul chiar voia să văd că îmi face cu ochiul,

a fost un moment tată & fiu, ca în filme, acolo pe pod, am fumat carpați de la mine, că n-avea
țigări & atunci l-am iubit pentru cîteva fumuri, cum & pe tine tot cîteva fumuri
te-au ținut în durerea mea, apoi a apărut alina, purtam aceiași blugi da, aveam
o singură pereche de blugi, lee, de la second, ea dimineața la facultate, eu seara la chef,
era o pereche de blugi mai solidă ca tata care a venit de ziua romîniei, înainte de ziua mea.
să-mi aducă vinul & dragostea mamei, a surorii mele, dragostea lui a fost un casetofon
pe care voia să-l cumpere cînd beam cu niste distruși maneliști, nu a fost nicio problemă,
rîdeam, că tata voia în sfîrșit să-mi ia casetofon, cînd eu vîndusem deja unul ca să fug de acasă
& să dau la facultate, deja pierdusem contactul cu el, tata a murit & eu, odată cu facultatea,

m-am făcut filosof pe 13 august 1993, ziua în care am fugit la bucurești ca să nu fiu
înscris la craiova, 13 gustar, secerar, măselar, ziua în care mi-am luat viața în piept & tata
n-a mai fost tată, nici mama, mamă, de atunci am fost singur & am învățat că nu sîngele e viață
ci uscăciunea buzelor & foamea, că dormitul pe stradă, pe bancă în parc sau pe la alții e viață,
că viață înseamnă să mori de mii de ori în tine înainte de a muri & eu am învățat să mor
am învățat atît de bine încît lumea alerga de multe ori în urma mea ca la un maraton
în direcția morții, nici nu are sens să povestesc de momentul în care m-a călcat mașina,
de cel cînd am fost înjunghiat în piept, de cel cînd am fost bătut cu bocancii în gură,
în cișmigiu de mi-am lăsat dinții ca un re/gretel firimituri de pîine să nu mai găsească
drumul spre casă, am rămas orfan, dar am avut un tată, alții n-au avut niciodată, mai bine

să ai un tată, unul pe care să-l regreți decît niciunul, cum era ioana, care avea o liniuță
în buletin, în loc de tată, și era batjocorită de ceilalți copii de vîrsta ei, de parcă era o rușine
mare să n-ai tată, adică e cum ai veni de nicăieri și cumva te uiți la bărbați și te gîndești
că oricare ar putea fi ăl bătrîn al tău, poate de aceea ioana se îndrăgostise atît de profund
de un distrus ca mine, că substituiam o lipsă pe care o avusese întreaga viață, așadar
mai bine să ai un tată pe care să-l regreți, mai bine o mamă rea cu palma grea
decît singur pe stradă, beat, fumînd de pe jos, cu stelele într-un pahar de plastic gol

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!