Se înseninează cerul, ploile se scriu pe asfalt.
Zorii urcă vacarmul străzii, trecători calcă lent pe geam.
O minusculă umbră se apropie de sol până se aude pleosc.
Numai un martor de la etajul înalt plânge de durere.
Lacrimile i se scurg ca din norii negrii de furtună.
Pe asfalt se adună care mai de care nătăng să molfăie o gumă.
De departe seamănă cu o revoltă spontană.
Se înseninează cerul, oile se scurg pe asfalt.
Zorii coboară spre pășunea verde.
Imensa umbră a copacului vieții e tot mai departe în zare.
Martrorii de la mezanin se hlizesc relaxați de cafele.
Pe pământ, răzleți intelectualii se hrănesc bio, cu moderație.
De aproape seamănă a progres obținut cu sudoarea frunții.