un ecran imens în care ne privim fețele albe
fără discriminare
un ecran în care însuși soarele se cufundă
în ceață și scrum
ca o țigară pe care ai lăsat-o să ardă

stai la un geam undeva sus
într-un bloc părăsit
și ți se pare ca între tine și aer este ceva care
te apără


ești simplă ca iluzia aceasta
în care pașii ți se afundă grei în lutul galben al pământului
stai învelită ca un șal pe corpul bunicii
nu mai simți frica

pe ecran apare chipul ei și te mângâie
această imagine

deși știi că totul în jur nu e decât materie întunecată
nu simți puterea ei

dar e asemenea unui cuțit pe care dansezi
îți imaginezi lucruri

becuri stinse în noaptea adâncă
drumuri de lut printre cartierele părăsite
tu și cu bunica ta îngropate în același pământ negru
murmurând psalmii pe care cineva îi scrie cu roșu
pe ecranul gigantic.