ca un zâmbet stacojiu cu rujul întins
dar noi ne scuturăm frunzele în adâncul padurii
și nimeni nu ni le poate strânge
ne simțim cu pomeții, cu mandibulele,
fără ochi
ne atingem sfânt, obraz în obraz
că plutonierul a interzis icoanele
și pleznesc licuricii care vor să-ți fure
din pielea dulce, albă și rece
ca siberia

printre firele de iarbă un cerb bea apă
privirea noastră născută din scânteie îl sperie
și-l salvează de la moarte
țintă eram noi
a unui tânăr soldat ce și-a vândut sufletul
târând după el un coșmar și invidia
că noi facem dragoste în iarbă
în timpuri grele

nici nu ne îmbrăcăm, pântecul mi-l săruți
trebuie...
un șuier de grenadă îți răpește cuvintele
și-ti dau drumul
fugi, Irino, pe cărări
e august
războiul nu s-a terminat