mama nu m-a întrebat demult
ce fac și cum sunt
i-a dispărut și umbra care cândva
îmi permitea să alerg înaintea ei
și câteodată
îi călăream spatele
ca pe al unui căluț nărăvaș

poate nu am fost cine știe ce
dar puștiul din mine
călărea pe atunci
doi mânji deodată și
îmi plăcea mirosul din firul de iarbă
când alunecam de pe șaua mimată
de o pătură roasă de amintiri
ce aparținea lui bunicu
și poate d-asta iubesc câmpiile
și norii
agățați de cer
ca două lacrimi ce au început să cadă