oamenii își făuresc garduri. suntem plămânii prin care respirăm,
suntem aproape de abis, prin celule.
prin flori și mizerie. gânduri incerte și firea introvertită
ne salvează. pământul este plin de cratere. parcurgem kilometri. mii /
a spus sacha.


aceasta este imaginea ordinii. gânduri învelite în plastic. desfășurându-se ca hărtia care curge dintr-o imprimantă,
până ne acoperă. stații purificatoare din care
iese o apă apoape curată, în cartierele de la marginea orașului. totul e-nconjurat de soare și cimitire. noapte instantanee.

drumul până la cucuteni cu o mașină uzată
a fost singurul în care am aprins farurile. toate localitățile treceau ca niște fantome
cu mâini și capete moi. nu, fără stâlpi de iluminat. partea din spate a nopții pare întotdeauna mai vie.

asa că am lăsat lucrurile să se desfășoare normal.

n-am coborat geamurile, n-am văzut luna.

ne-am amintit de simpla putere cand stai singur și ostentativ impregnat de liniște, ca de o apă întunecată.
apoi ne-am oprit. lună pustie. doar garduri.


ce lume minunată / a spus sacha. doze mici de tristețe și bucurie ca la câinii legați în lanțuri, acum lasați liber s-alerge, s-alerge.