Într-o stare de somn prelungit,
Umbrele culorilor se întind contagios
Deasupra respirației arborilor rătăciti,
Termenul limită al unei epiderme făcute să strângă.

Albastru oscilează imprevizibil
Între imponderabilitate și sens,
Între dogme și efectele catastrofelor mici.
Galbenul șoptește unui nor oarecare:
„E o primăvară specială, într-o zi trupul tău
Va fi acoperit cu o pasăre oarbă.”

Într-un colț, roșul îmbrățișează stigmatul
Unei flăcări aprinse de curând,
Amor falena in ambiguitatea timpului pierdut.
Violetul profund, electric, pas cu pas,
Devine un judecător orb, indiscret,
Iar lumina ocupă sentimentele unor gazele
Eliberate de chinul lor prea curând.

Verdele se gândește la o altă grădină...

Pe rând, ne măsurăm termenul limită,
Un fel de cusătură a pielii,
intr-o stare de somn prelungit.
În tăcerea nopții, doar ecoul e real
Și răspunde prezent la atacurile zilei.
Absența face parte iarași din noi –
O altă formă de rezistență posibilă.