agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-29 | |
Se ține în scara blocului meu
E și normal, nu? Artiști cu barbă, sau fără Pictori, cântăreți, dansatori, scriitori Poeți, ooo, da, mulți poeți Oameni simpli, femei de la țară Sau chic Politicieni, sau nu Militari cu pieptul plin de decorații, sau fără Cu toții trec prin fața ghișeului improvizat din fața liftului Pentru ștampilarea carnetului de membru Coada e lungă Iese din scară, se prelungește pe trotuar Pe stradă, iese din cartier, iese din oraș Trece dincolo de râu, Traversează podul acela uriaș, înconjoară oceanul de două ori Ajunge aproape de Lună Acolo ultimul apostat, se sprijină într-o floare ruptă de la jumătate O floare albastră de nu mă uita Și-mi trimite scrisori pe care le citesc cu încântare Fratele meu, îmi scrie Fratele meu în ale apostaziei Lung e drumul necredinței Plin de angoase, sfinți care mai de care inutili, sau nu Îți scriu de aici, din tainica lume a tăcerii Unde nimeni nu te poate ajuta la căratul crucii, sau da Cetatea aceasta în care m-am născut Plină de păcate și unde adevărul este frate după mamă cu neadevărul Exact ca-n fizica cuantică Cetatea asta extraordinară care este mintea mea Unde intră toți cunoscuții morți sau vii Și uneori nu mai pleacă niciodată Așteaptă-mă, frate, așteaptă-mă ca pe Iisus Nazarineanul Nu te îndoi niciodată de necredința mea Până la sfârșitul zilei Voi acolo lângă tine Mai vesel ca niciodată, mai trist ca niciodată Dar voi fi acolo cu un cor de îngeri trimis cadou Care ne vor intona imnuri, serenade celebre și alte piese muzicale din toate timpurile Am putea să-i înjurăm de mame, de frați sau de răniți Dar pentru că suntem niște lorzi N-o vom face Totuși am putea să le dăm câteva jordii pe spinările înaripate Să se care în ceruri Și să ne lase pe noi să ne crească necredințele Ca niște copii într-o colonie penitenciară Cu un adevăr măsluit Privind cu jind la soarele ce crește pe cer în fiecare dimineață Printre zăbrele Dar nici nu le vom da nici jordii peste spănările lor albe și înaripate Îi vom asculta taciturni Ca niște statui de piatră stearpă Pe care timpul a așezat un strat gros de neiubire, sau nu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate