dă-mi glas glasului
să-mi îmbrac infinitul
cu firmituri din mine
să-mi fărâmițez viața
și să calc peste ea
ca peste o punte
spre mâine
mâine poate va ancora
în mine viitorul ca
o corabie de lux
voi dansa cu umbra mea
voi îmbrățișa tăcerea
pietrelor
voi asculta valurile
cum se izbesc de gândul meu
frunzele smulse de
toamnă se vor agăța de mine
se vor înfinge ca
niște săbii în inimă
care va sângera alb
îngerul va zbura printre
cuvinte și le va lovi
cu aripile până
vor cădea răpuse de
durere și toamnă.