I-aproape gol pocalul vieții și pe fundul
Său a rămas otrava de jale și urât
Și, pentru că în mine am auzit pământul
Cerându-și împrumutul 'napoi, îl dau pe gât.
Când voi pleca din crâșmă în pragul înserării
ÃŽnvins de cifra zero din nemilosul ceas,
Au să îmi șteargă urma puhoaiele uitării
Și nu voi mai ajunge în patul meu acas'
Se va așterne pacea, de parcă niciodată
Eu n-am ciocnit cu alții la masă, fără rost
Și între plin și gol e / o clipă suspendată,
O lungă sorbitură; de parcă nici n-am fost;
De parcă în beția aceasta blestemată
Eu m-am băut pe mine cu sete, ca un prost...