ecco, bellezza
sei la mia schiava!

din prima zi în care și-a lăsat copilul
badanta
și-a făcut doi dușmani
bătrâna râzând ca o floare carnivoră
când i se spală cana murdară de urină
și dumnezeu
cel care face același lucru, dar fără cuvinte
când ea se roagă și banii nu se înmulțesc
când ar vrea măcar o dată
să nu i se mai numere îmbucăturile

și copilul
nu mai sună, doar așteaptă
să-i reproșeze miezul de măr dulce, stricat
copilărie care va mirosi mereu a nocciole
și a textile proaspete din fabrica
copilărie care se va aprinde
ca un chibrit
doar de crăciun
când vine mama acasă cu mai multe nocciole

badantele au mila unor sihastri
care s-au născut cu părul alb
nici pielea nu li se mai învinețește
de la oasele palmelor bolnave
ecco, bellezza
sei la mia schiava!
biciuite cu stropi de salivă
în dialecte sudice

toți norii și curenții mediteraneeni
stau ascunși în scurgerile chiuvetelor
ca niște coconi de uitare
gresie și stucco pe care alunecă
tălpile crăpate și roțile scaunelor
acolo mustesc bătrâne
înstrăinate de lume -
uneori par umane când nu mai știu să plângă
decât cu mâinile

dar româncele mângâie, cântă
cu răbdarea unei unghii care se înmoaie
pentru toată țara asta de bătrâni ce știu doar să urineze
si sa scuipe piureul de mere
cumpără păpuși de plastic să le molfăie demenții
par niște copii pe care se răzbună
că i-au abandonat

badantele
cumpără și naftalină
să se simtă ca acasă și să le-amintească
de statul român ce le-a aruncat
într-un dulap cu ușile întredeschise
care le înțeapă atunci când vor
să le spargă.