corăbiile nebune nu trebuie să meargă la un ospiciu
că întreg oceanul e o casă de nebuni pentru tot universul
mie îmi albește părul dintr-o parte în alta
întreaga planetă a luat-o razna
sunt dement, sunt dement în lipsa ta

ce mă fac, ce mă fac, cum locuiesc într-un creier jumătate lipsă
cînd mintea mea e pe trei sferturi eclipsă, în lipsa ta
merg doar pe pistele de biciclete în corabia mea
vîntul îmi bate din față, vin trotinete din față
în lipsa ta

văd cum plimbă lumea prin parcuri jumătăți de cîini
iau repede pensula și culorile și dau din mîini să umplu tot ce e sumbru
să fac jumătățile un întreg, dar nu mai înțeleg
ce caut eu cu corabia-n parc, ce înțeles mai am sau cum aș avea
în lipsa ta

se dezlănțuie o furtună de ambulanțe și de sirene
mă leg de catarg, îmi albește sîngele dintr-o parte în alta a ta
aș bea un litru de oțet să uit dulceața din sărut
apoi să stau patruzeci de zile mut, să stau ca isus în deșert
apoi să iert, să iert, lipsa ta

stau la semafor în corabia mea, dintr-un capăt în altul răsăritul e seară
cînd se face verde e noapte și plutesc pe maidane
nu e nici un port nu-s nici dane
fumez și suflu în pînze, nu înaintez nici o clipă, mă scufund în întunericul lunii
aici e ochiul furtunii, e o durere plăcută, liniște și pace și lipsa ta

mai ales lipsa ta
corabia mea așa se numește
lipsa ta.

doar a ta.