Mi-am amintit de pătrunzătoarea barbă din care am ieșit,
de țipetele cu note de trecere date de doctor,
de leagănul barcă ce m-a purtat prin apele tăcute ale familiei
cu vâsle în formă de brațe și vele din trifoi.

Și
de zilele când tânjeam să fiu prins la furat lumină din sertarele părinților mi-am amintit.
dacă nu ei măcar bunicii sau nașii să mă fi ridicat de urechi la cer.
cineva care să mă recunoască,
cineva care să fi știut de dinainte că voi fi acolo pentru tot restul vieții
în fotografiile cele mai adânci ale familiei,
cele mai prost developate.

Tot ce am făcut a fost să închid sau să deschid o fereastră din Evul Mediu,
să mă recunoască soldații regelui acela cu pilozitatea aia bine cunoscută și
să mă ajungă din urmă, urcând scările blocului, umbrele catedralelor.