încă mai port rochia albă
şi-ale voastre săruturi
cusute în ea
într-o parte aripa tatălui
în cealaltă a mamei
ambele încălzesc
inima
când uită să-mi bată

un plod cu trupul mâlos
pierdut de zei
ce creÅŸte ÅŸi creÅŸte ÅŸi creÅŸte
nemilos îmi muşcă din carne

jumătatea rămasă din mine
ținută-i cu fir legat de pământ
mi-ar fi mai ușor
să nu vă simt unghiile
frunţile
să nu vă încolțească
peste pieptu-mi plăpând

nu-mi înmuiați aripile
lăsați-mă
să zbor

priveşte-mă din dreapta
tată
din stânga priveşte-mă
mamă
petale din mine se rup
vântul le duce pe câmp
acolo să mă visaţi
când fluture se-aşază
pe floarea albastră