Noapte agățată de un corn de lună,
Șuieră vântul, frunze frunzărește,
Miroase a geruri, a vreme nebună
Îngheață Carul Mare, Polara pocnește.

Vreme nebună cu viscol și ger,
Vremea afuriseniei, ca o pedeapsă,
Când frunzele cad putrezitele, pier,
Și frigul se-nfige cu junghiuri în coapsă.

De-acum încolo nu va mai fi nimic, nimic,
Nici frunzăreli de frunze, nici cornuri de lună,
Iar junghiul pocnește încă un pic
Să crape durerea din coasta nebună!

Hei, moșule, moșule, trage cortina,
Actul acesta s-a terminat,
De mâine încolo, luna – divina
A fugit printre junghiuri, a crăpat!