vor începe să se scurgă orele asemenea elefanților
mergând prin savană, vom fi în teniși albaștri
pe coridoarele acestea lungi, alergând,

florile roz ale caișilor ne vor încolăci gleznele, nervii,
norii vor fi negri și pe ziduri emoticoanele
își vor arăta dinții strălucitori.
colțurile gurii ne stau drepte,
chiar când vopseaua curge în dâre,

am avut o viață întreagă să numărăm.
să facem descompuneri
proiecții abstracte, acum, ne place pur și simplu,
cum dragostea se înfășoară și ne umple sângele
ca saliva unui câine turbat: otrava aceasta,

o abstinență totală de la alcool,
dorință sau control,
precum frica din vis că n-o să reușim
să apăsăm la timp pedala de frână.

plămânii noștri pocnesc ca mugurii
sub norii negri, pe coridoarele lungi,
cu tenișii noștri albaștri.
alergăm, fiindcă știm. stocăm energia
precum sângele înghite
din pungile de perfuzii, săruri de platină
care îl vor face din nou curat si roșu.

dar tu nu vei rămâne cu noi, sacha.
tu ești doar o jucărie pe care o strângem puternic în mâini,
când suntem bolnavi sau speriați.

ne oprește anxietatea. iar violența,
cu endorfinele ei,
cu senzația ei de forță brută,
ne face bine, ne duce către alte tărâmuri,
spre vaduri de lumină.