iti strecori degetele pe deasupra norilor
si-ti lasi caii sa-i calce-n picioare.
orasul falfaie din blocuri si se ridica deasupra
mintii tale si picaturile de ploaie dor aerul
si taxiurile trec lin in josul strazilor
ca niste lebede taind lacurile,
micuta ta lume din spatele ferestrei
se depune in aburi pe geam
pernele-ti asfalteaza somnul in spatele
pielii de pe fata iti lasi ceafa muscata de oboseala
ca un catel de mama sa si dus in palmele
dintre care rasare luna:
fiecare stea sta in cate un carlig de macara
norii unsi cu aracet aluneca de colo colo
si linia orizontului e cand vizibila cand nu
in functie de cat de incet sau repede sari tu
coarda in ea
si dai peste vise legate in sfori
de al caror capat tragi si iti fac cu mana, alearga
zambesc sau se stramba la tine
peste bezne lucioase si grase, poleite cu desnadejde
ridicand din gol in gol columne tristetii
dai peste toti oamenii pe care i-ai intalnit
carora le-ai strans mainile, cu care ai baut
ai vorbit despre ceva, cu care ai iubit
sau pe care i-ai iubit
si totul merge bine, silueta galbena a lunii
se pierde incet incet in filtrul tigarii
de la urechea ta, sirena santierelor incepe sa urle
si incep sa se urneasca bratele macaralelor impaiate
cu stele, de la container la container
de la gand la gand
si nimic din ceea ce-ai putea sa-ti doresti
acum
inca nu ti se poate intampla
nici macar printre oamenii astia
pe care-i revezi
sa dai intr-un final si de tine
nici macar atat.