am legănat pe buze prunc cu ochi felini de bicicletă
aveam pe stângul liliac în dreptul zdreanță de șosetă

cum pedalam noi amândoi rupând bordura mizantropă
drept între coarne ne-a ieșit îndoliat un cap de popă

figura lui de caolin s-a spart nici nu-i venea să crează
că stâlpii morții pot și ei ca isaia să dansează

l-am luat pe cadru și l-am dus la cimitir dar unde alta
n-aveam mașină să-i cioplesc din vâna ei cruce de malta

și mi-a trecut prin cap așa nietzsche mai mult nici mai puțin
să văd de straiul lui îmi vine botezul trupului cu vin

ah doamne pielea mi s-a strâns precum o molie în faclă
și gura mea avea miros de mortăciune-n altă raclă

vedeam grădina primăverii în care-am învățat să merg
simțeam toți șerpii nevederii mințindu-mi pasul meu întreg

pușcam cu volbur licuricii că ei de ce și cum scânteie
printre uluci adulmecam parfum suav ca de femeie

așa mi-a fost de dor să plec m-am dus pe străzi întunecate
m-am afundat cu chiu cu vai în crăpături înamorate

cam cât ar ține un potop spre patruzeci de nopți și zile
și m-am aflat mai greu cu mine ca ăle mame de copile

simțeam un munte-n piept crescând vulcanul erupea cu anu
și fiindu-mi singur la botez pe loc m-am poreclit munteanu

așa mă știu ai mei străinii la fel și moartea îmi va spune
hai impostorule de popă să plați dobândă pentru nume