lacrimile,
țurțuri spânzurați de streașinile sufletului,
sfârtecă văzduhul pustiit de îngeri
ca un năvod întârziat
prin mările secătuite
de căutătorii de perle.

prin marioneta cocoțată pe cruce,
un arhitect ventriloc
propovăduiește cât îl țin bojocii
insuficiență renală
butoaie de saramură,
și veșnică pomenire

eu si el,
doua triunghiuri
nici macar
asemenea