Fâșâie, de cruzii pași grabiți sfâșiate
Frunze căzute, ai toamnei cavaleri.
Le mătură vântul,
Le rupe-n mii vesmântul
Și părăsite-n toamnă
Gingaș ating pământul.
Ei cântă în surdină
Un cântec neînțeles,
Doar glasul lor s-aude,
Din frunze moarte ies...
Dureri înăbușite
Și patimi nerostite.
...sunt moarte, dar trăiesc.