Ceas de seară. După molima frigului fumigații.
Ultimii coceni, un braÈ› de lemne ude.
Satul cască. Gura-i înghite întârziații.
Un țigan, moș din timpuri crude -
Din fructul lor proaspăt mușcau popoarele
În veacul de aur liniște și pace –,
La un colț de uliță, suge cu-ncetul soarele,
Pentru Stăpână, ceru-n cerneală preface.
Merg mai departe. Bărăganu-nsetează.
Mlădițele pâinii, ca niște copii rugători,
Îmi cer mie ploaie sau poate visează
Că Dumnezeu se-ntoarce cu pași muritori.
Înșirate pe haturi, doar cumpene de puțuri
Mai cântăresc dreptatea pe aceste câmpuri.